Alex Ioniță a fost extrem de supărat la finalul meciului Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid 2-0, din etapa a treia a play-off-ului din Superliga. Mijlocașul ofensiv a ratat singura ocazie mare de gol a giuleștenilor, în afară de penalty-ul lui Cristi Săpunaru din prelungirile jocului.
Ioniță a admis că se află într-o perioadă foarte proastă și a spus că Adrian Mutu este îndreptățit să nu mizeze atât de mult pe serviciile sale în acest punct al sezonului. Fotbalistul de 28 de ani a fost înlocuit în minutul 75 al meciului de la Sf. Gheorghe cu Hervin Ongenda.
„Eu unul am jucat foarte slab, îmi pare rău pentru suporterii care au venit atâția km. Suntem într-un moment în care nu ne regăsim sub nicio formă. Suntem cu toții într-un moment mai dificil, eu nu reușesc să marchez de foarte multă vreme, nu am scuză. Îmi doresc să îmi ajut echipa, să marchez, nu pot să îmi explic momentan, atât pot momentan, ăsta sunt, îmi pare rău, (Adrian Mutu) are toate motivele acum să nu joc, altă dată am fost siderat că nu jucam, dar acum am jucat foarte slab.
Am avut o singură ocazie mai clară de gol, în afară de penalty, cea ratată de mine. Nu i-am adus mingi în fața porții ca să poată marca (Dugandzic). Am încercat să jucăm ceea ce ne-a cerut dânsul (Adrian Mutu), doar că nu suntem atât de inspirați. Ne doream cupele europene, ne doream mai mult de atât, având în vedere condițiile pe care le avem, dar nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Poate avem un trac, ca și sezonul trecut, când a trebuit să câștigăm play-out-ul. Nu au fost decât câțiva suporteri, pentru că în timpul meciului au ieșit ceilalți, din păcate. Au tot dreptul să facă acest lucru”, a spus Alex Ioniță după Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid 2-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER